Picături de cer
se-mpletesc cu corzi de vioară
și se-adună toate
în urechea mea.
Sună a mare
și a tot ce am uitat,
atât de clar,
încât îmi pare dezolant,
nimicul ăsta
pe care l-am furat.

Și așa-i de bruscă întrebarea,
unde sunt eu, unde e ploaia?
Ce face ea aici,
la mine-n poală,
la mine-n suflet,
cu toate spaimele?
și cuget:
Oare sunt toate ale mele?
Toate picăturile-astea
străvezii de gri
și de plăpânde…?

Lumina scapără ușor
un nor bizar,
un nor frumos
și plouă iar,
pe lângă rândurile mele,
prin toate colțurile vieții,
peste amurgurile spelbe,
în ceața tinereții.