așteptarea
timpul nu e relativ
doar percepția

mușchii se contractă spasmodic
te gîndești la carențe de calciu și zinc
pleoapele grele amintesc plumbul acumulat în treizecișișase de ani
aștepți și tremurul gleznelor trimite replici
exterioare pînă la ultima vertebră
interioare spre atrii și ventricule ieșite din cavitate
cu vene și artere măturînd podelele.

cioc cioc și ușa se dechide
moment în care tavanul pică și înțelegerea...
clipești de parcă mii de psihiatri așteaptă
cu ciocănele să-ți lovească genunchii.
de i-ar lovi
glasul peste umerii lor ar închide ușile sanatoriului
ai fi liber
să-ți dezlegi șireturile mănușilor.
răspunzi momentului cu un da printre buze
și calmul se reașează parcă spart și scurs printre neuroni.