țipătul aburii frunții ruperi în trup
bolborosită tiradă sânge și suflet icnind
nu ne-ntrerupe
ecouri zig-zaguri neliniștite
curge laptele crud al poemului
ce altceva să mănânc
rănile frunzei mă vor fărâmița
mai încolo spre toamnă
sufletul tot atunci
ca o rădăcină cioplită de vânt
va lupta să trăiască ori va muri
prelungiri din instinct
genunchiul din fire uimit
cum asudă pori răzvrătiți
mintea mea tânără
murmurând vrând -nevrând
geografia știut-a tristeții
cerul intrus câtor stele mai știu
și mai pot să disting
nervii mei răsuciți într-un câmp
fără rang și orfan
unde e insula ta iarbă caldă
catifelată putere