Păcatul s-a suit în pom
Fără picioare, fără scară,
Trimis anume pentru om,
Cu amăgiri care să doară.

Păcatul Evei, acel măr,
Ce l-a-nghițit Adam cuminte,
I s-a oprit, e adevăr,
În gât. N-avea măsea de minte.

Păcatul lui Adam, mai jos..
Lăsând de-oparte, frica, scuza,
Din omul pașnic, curajos,
Cu vorbe dulci, a dat jos frunza.

Și mână-n mână de atunci,
Când hăis, când cea, când spate-n spate,
Uitară să mai facă prunci...
Trăiesc în raiuri separate.