Nu-i nimeni în hulpava mea retină,
Secvența ce trena e beznă calmă,
Doar un ecou, din tot ce-a fost o larmă,
Iar din parfum, miasmă de rugină,
O liniște drept stare de alarmă,
Penumbre rătăcite în lumină,
Lăsându-mi, consolare anodină,
Din râsul viu, o lacrimă în palmă.

Ca un făcut, eroarea-i cuib de ticuri,
Nimic măreț să-mi poticnească mersul,
Vreo soartă din răcite alambicuri,
Cântări nu sunt, de murmurat în versuri,
Ci doar final de comice declicuri:
Plăcerii stinse-i gust acum reversul.