Noaptea-mi bate-n geam, am termopan.
Luna este-n camera mea, lângă geam.
Umbra-mi stă proiectată pe perete
Și un colț din tavan.
Mă-nfioara noaptea, flutarand perdeaua...
Clanța se lasă domol apăsată,
Pe perete mi se mai alătură o umbră-nalta.
Îi văd mână, și umbra unei secure.
Poftește neinvitat, lăsând ușa scârțâind în urma sa.
S-a închis.
La distanță de șapte păși, sunt eu întins în pat.
Călcând ușor dușumeaua putrezită,
Ajunge la mine într-o clipită.
Þinându-mi ochii între deschiși,
Și cu inima-ndoita,
El ridică secura deasupra capului meu,
Lovind ușor umbra lunii de pe cer...
În acel moment se crapă de ziuă,
Spre binele meu.