prin orașul meu trece o singură linie de tramvai

nimic nu mai e la fel

nici tramvaiul 101
nu mai miroase a pene ude
și mânjite de sânge
barmanul vrea să-mi toarne în oase niște rom
ca să mă mai țin de pereții vieții până acasă.
Claudia se face că
nu mă mai cunoaște când se uită la mine,
iar eu nu mai scriu demult cu degetele înmuiate
în sângele iubirii mirate
ci urlu deșănțat
în lanul meu de secară
pe care mi l-am plantat singur
așteptând o ploaie amară de cuvinte
care nu mai sosește pentru că este secetă
pe toate meridianele omului puternic.

toate tramvaiele 100 unu au trecut
udându-mi carnea stricată
de atâta așteptare în stație.

aș vrea totuși să plec, se poate?