Trăiesc cu ochii la ceas
Și cu secundele minione
Răsfirate prin păr

Împart timpul în perioade stricte
Dintre două clipiri
Și le amestec cu cele dintre două
Respirări

Mai și plâng câteodată, lăsând
Lacrimile să bată secundele
Iubirii
Care sunt altele decât cele de pe ceas
Iar timpul trece pe lângă mine
Târându-mă către lada de gunoi
A iubirilor neîmpărtășite.

Și ori de câte ori mă împotrivesc
Simt că mă îndrept și mai vertiginos
Către infinitul
Necunoașterii și al neîncrederii
Și al negrului tăcut

Și singura cale de a mă opri
Din alunecare
Câte puțin, din când în când
Este să-ți spun că te iubesc
Agățându-mă cu disperare de speranța
Că mă vei auzi odată.