Să mai urcăm un gând
Iubito,
Către răscrucea de unde
Vom putea privi
În noi înșine,
Acolo sus, de unde
Se vede în depărtare
O umbră de îndoială
Și un refuz de acceptare
Pe care le-am exilat pentru
Nesupunerea de a exista,
Acolo unde vânturile
Nu mai bat pentru că
Nu mai există nici ele
Lăsând locul
Viselor rămase de îndeplinit
Și unde răsăritul speranțelor
De frumos ne înnobilează
Privirile

Să mai urcăm, iubito
Gând după gând
Cu palmele la urechi
Ca să auzim mai bine
Zgomotul unui sărut
Impecabil, pe care l-am schimbat
Între noi,
Care ne răsună, încă, în memorie
Și pe care aș vrea să-l păstrez
Cât mai la vedere
Ca să știu ce să fac și mâine.