Cînd revine-n sat, plecatul
De la casa părintească,
Iese-n uliță tot satul
Pe furiș să-l urmărească...

Merge-agale, ca prin beznă,
Înspre poarta de-altădată,
Pișcă-l un cîrcei în gleznă
Cînd o vede răsturnată.

Pune mîna de-o ridică
Și-l înneacă o dojană,
Nu ia-n seamă o furnică...
- Am venit acasă, mamă !

Stă ca stîlpu-n bătătură,
Cufundată-n bălărie,
Simte gust amar în gură
Și-i e inima pustie ...

Casa-i scumpă e-ntr-o rînă,
Cu șindrila găurită,
Iar coldarul e-n ruină,
Sala e nepardosită...

Tremură-n perete-o ramă
Înspre Răsărit și-acuma...
- Sărut mîna, tristă mamă !
Tată bun,sărutu-ți mîna !

E icoana-ntunecată
De unde venea Lumina,
Nu mai rîd ca altădată
Mama, Buna și Străbuna...

Ochii tainic și-i îndreaptă
Înspre turla din cătun:
- Unde-mi sînteți, mamă dragă ?
Cînd vă-ntoarceți, tată bun ?

11 februarie 1989