Am surclasat lespezile
ce așteaptă la porțile raiului,
una câte una.
Să trec pragul,
sau mai arunc o privire oarbă peste umăr?
Frica îmi dă târcoale,
și răceala din jur,
îmi pătrunde în oase,
mici găuri negre
in care colcăie dezgustul
de mine, de oameni, de viață.
Încerc să-l scot
unul câte unul,
îl arunc,
și-l las pradă păsărilor nopții.
Abia acum,
ușurat de toate poverile,
urc și ultima treaptă.
Porțile se deschid,
liniștea-mi bubuie-n creștet.
Nu văd iarba, un văd mierea,
numai aripi albe în zbor, ce acoperă totul.
Trec pragul,
mă privesc,
sunt și eu acum
doar o aripă albă
în zbor!

rodica cernea
05.08.2009