să faci poezie pe marginea prăpastiei ca și cum
orice cădere în gol ar repeta la nesfârșit
aceeași schizofrenie sălbatică
aceeași fâlfâire cu iz rânced a aripilor
aceeași mireasmă de insomnie nevrotică
ce ți se cuibărește sub piele
aceeasi nedumerire cu gleznele umflate
sunt momente când orice vis evadează dimineața
prin gratiile străvezii ale pleoapelor
când toți gardienii moțăie pe scaunele șubrede
și nu faci absolut nimic
gestul de a riposta rămâne inert ca o manușă tricotată
rămâi imobilizat în propria dâră de viață
peste drum mamiferul negru adulmecă tristețea
ca un sâmbure de caisă ascuns în pumn