Ai apărut
odată cu embrionii suferințelor,
ce vor urma să vină.
Te-ai ridicat deasupra gândurilor,
în stare latentă.
Din magmă
și aburul care plutea deasupra norilor,
te-ai plămădit .
După frământarea lor în palma creatorului,
ai crescut.
Mult timp ai rămas în expectativă.
Îți contemplai decizia,
dacă să urmezi sau nu, rațiunea
ce-ți germina:
când dinozauri, când miriapode.
Nu știai ce să alegi,
așa că le-ai ales pe amândouă.
Așa ai început ascensiunea
și aspirațiile oamenilor
cu două sau mai multe
înfățișări.
Ai urcat pe piedestalul supremației
rațiunii tale.
Ai învățat atunci să înnoți
în noroiul descompus al ambițiilor,
al intoleranței.
Ai început a te hrăni
cu îndoiala neputinței bipedă.
Mâncai și te înnecai,
dar nu vroiai să te depărtezi
de mlaștina cu ambiguități.
Îți plăcea dubla ipostază
de sfânt al celor două culori,
alb- negru.
Te-ai multiplicat
în rațiuni îndoielnice.
Þi-ai semănat sămânța
dincolo de voința ta.
Așa ți-au apărut noi embrioni,
cu atitudini contrar
firii tale.
Au început respingerile
polarităților antagonice,
din propria-ți metamorfoză.
Erai terminat
ca entitate dublă.
Trebuia să descinzi
în doi nuclei total diferiți.
Nu mai aveai orientare,
iar manipularea ambiguităților
devenea atroce pentru
rațiunea ta.
Nu aveai de ales.
Cromozomul mamă
își începea diviziunea
în fii și fiice,
demni să-ți urmeze linia ascendentă,
având însă rațiune independentă.
Te doreai a fi om,
însă mai aveai instincte primare.
Te complăceai în duplicitate.
Doreai și nu vroiai
în același timp.
Mai aveai multe de lepădat
din ignoranța haosului,
care se învârtea
în propria-ți orbită, a îndoielii tale.
Trebuia să-ți clarifici dorințele voinței,
spre care identitate aspiră.
Era timpul să alegi,
ce fel de om vrei să fii?


21 februarie 2006