Macină vântul parfumul de tei,
Norii își clatină genele ude.
Se-aprinde-o candelă rătăcită pe cer,
Picuri violete pământul sărută.

Hai să mai stăm înc-odată, iubite,
La rugul tăcerii de duminici târzii...
Voi aduce cu mine un munte de sare,
Din toamnă în toamnă purtat. Ai grijă să vii!

Auzi cum imi crește cenușa în palme?
Răstignită de-o mie de ori, azi nu mai sunt.
Mi-e frică, mi-e frică de tăcere, iubite!
Și-atâta loc mai e de vreascuri pe rug...