Frământă fiecare nevoia de-a pătrunde
Cotloanele luminii până-n apus de neguri
Grăbiți, culegem cioburi și nicidecum întreguri.
Când nu știi întrebarea, cum ai putea răspunde?
Dacă mergând pe cale ești frânt de îndoială
Și-alegi la întâmplare, ca semeni, numai orbi,
Firesc e să ajungem oricărui licăr robi,
Nu poți pătrunde viața trăind de mântuială.
Când ai frânturi din toate, e bine să alegi,
Să cauți mai bine-n juru-ți, să ceri rugând, șoptit,
Să-ți deie-nțelepciune acel ce ne-a zidit
Și rosturile lumii să poți să le-nțelegi.

Doar potrivind cuvinte grăbit sau în răspăr,
Nu vei crea din ele un râu de adevăr.