Nu te-am văzut niciodată așa până azi.

Perfect, rotund ca ultimul ghem de lână
pe care mama îl răsucea pe degete
în vremurile tulburi,

ca apa cu argilă din pahar cu care îmi alinam
durerea din pământul sacru.

Stăteam uniți de firul apei
ca doi străini adunați de sete
în fața fântânii

dar tu,
așa cum mă vezi
ca pe ultima suliță pe care soarele
a lăsat-o pe pământ
leac pentru întuneric

îți spun,
dacă vrei să mă urmezi
dezbracă-te de aparențe
și de umbre,
înmoaie-te în pastel

aleargă apoi cu mine să dăm ocol
peste marea de gânduri
ce ne risipește pașii în lumină.