ca un smintit doar vântul mai fluieră-n răscruce
când mâna grea a toamnei dezmiardă câte-o cruce


îngenunchează-n tină a frunzei oști răpuse
de coasa uscăciunii , la jugul ei supuse


sub asprul bici de friguri se tânguie, plecați,
copaci bătrâni: convoaie de robi încătușați


din dealuri răvășite, orfane de cântări,
doar hohotele ploii coboară pe cărări


*

cum trece umbra vremii în haină de aramă,
din tainițele minții, privirea ta mă cheamă


s-așterne ca o brumă tăcuta-nfiorare -
în urna amintirii aprind o lumânare...