Nu priviți în depărtare, fără farmec, fără rost,
Lângă voi se află viața și iubirile la post,
Amintiți-vă că mâine prin livezile cu meri
Veți păși ca două umbre rătăcite prin tăceri.
Lăsați soarele să plângă peste țărmul nevăzut
Ce lucește între lacrimi și-o mireasmă de sărut
Și rugați-vă să ningă doar când merii-au înflorit
În livada de la tâmplă unde clipa-adormit.

Puneți caii să necheze și-n galopul lor nebun
Ocoliți singurătatea, lucrul rău din lucrul bun,
Rupeți frâiele din zale și cuvintele din gând,
Voi făuritori de vise, ce vă ofiliți pe rând.
Nu loviți cu biciul minții fluturii ce trec în zbor,
Va veni cândva o vreme când în lipsa lor, vă dor
Toate-amurgurile zilei învelite-ntr-un suspin
Înflorit și el la rându-i din ninsorile ce vin.

Închinați-vă la îngeri și rugați-vă-n altare,
Sunteți hrana din icoane într-o viață viitoare,
Iar pe țărmul dintre lacrimi și mireasma de sărut
Valul îi va cere mării pașii voștri cu-mprumut.
Nu priviți în depărtare, aici toate s-au sfârșit,
Pe la tâmple umblă vorba că ninsorile-au sosit,
Iar troienile de gânduri prin livezile cu meri
Au rămas uitarea voastră și povara din tăceri.