Cu gânduri încheiate sub fruntea înridată,
Privind cu ochii minții spre vremuri viitoare,
Se căina pe sine, un prins în închisoare
Jertfit de o minciună, în veci învederată.
El, ar fi pus pesemne, sub semn de întrebare
Porunca stăpânirii, ce obștii-i fu-se dată,
Cazanie și biruri, să fie înglodată,
De-a pururea să poarte, povară-nrobitoare.
Și-ar fi cârtit asemeni, spre lumea adunată
Că neamul său nu rabdă sub juguri apăsare.
Ci, scuturând baltage-n a vieții apărare,
S-ar re-ntrona dreptatea cum a mai fost odată.

Dar a sfârșit plătindu-și cu sângele tributul
Þâșnit de sub juvățul care îi frânse gâtul.