Bătrânul meu trup îmi amintește
de fructele amare, de ivoriul
înhămat la mânere de săbii știrbe!

O, Doamne, l-am vândut pe aripi de fluturi!

El acum clevetește cu nisipul
despre întinderea deșertului,
despre vlaga lăcustei !

Și iubita stă singură
în armia unghiilor sale ce m-au iubit
până aproape de zimții drahmelor
care în altă lume mi-au dus răsuflarea și cerul.

Liniștea se trage în ierburi când peste mine
Ea își murmură tărâmul de astru,
văzduhul gurii îmi este pecetluit
de amurgul unui ban de aramă,
de râul pe care cocorul plutește
aidoma unui sicriu din vechime.

Iubita, Paloșul… Printre odoarele pustiei
s-a dus văpaia lor toată!
Pe frunze-i risipită puterea cântecului meu.

Omul care, cetitorule, te întâmpină aici
este doar o răsuflare ascunsă-n furnici .