A ațipit pe miriște căldura,
Învinsă chiar de propria-i dogoare,
Doar gospodarii mai cerșesc sub care,
Un ciob de somn și-o pală de răcoare.
I-a dăruit cu bogății natura,
Așteaptă secerișu-n sărbătoare,
Ei schimbă munca aspră în onoare
Și strâng în snopi făina viitoare.
Curând va osteni din cer arsura,
Prinos sfințit, adus de mândrul soare.
Sub plug se conturează noi ogoare,
Cu gând la noua viilor licoare.

Din aspre mâini se trece grâu-n pâine,
Cei vrednici vor mereu să aib'-un mâine.