O mie de săbii trase
din teci și o singură rană:
Trupul! În el Zeul
își risipește o depărtare,
își ascunde un amar
letopiseț de oțel…

Atâtea veacuri pentru clipa
în care se intră-n povești,
aceeași limpede apă
înmormântată în pești,
în surâsul lui Odysseu!

O mie de săbii trase din teci:
ce veșmânt de mire!
ce mamă lăcrimând
în golul porții!

…săbii trase din teci,
noi:trecători fără urme-n poteci…
viață, pe unde mai treci?

Iunie, 1988