Atunci când viața-i grea
Și nimeni nu te-ascultă,
Când suferi ne-ncetat
Secundă de secundă,
Atunci când plângi mereu
Și fericirea-i scurtă
Când vrei să scapi de tot
Dar nimeni nu te-ajută,
Atunci și doar atunci
În mintea-ți rătăcită
Apare o speranță
Și o durere-acută
Căci moartea-ți e speranță
Și cea ce te ajută.
Dar ea nu te ascultă
Și din-a-dis te uită.
Ai vrea ca să te ia,
Dar ea deloc nu vrea
Încerci să o atragi,
Să o provoci,s-o faci
Cu ea ca să te ia,
Să scapi de lumea rea.
Ai vrea să zbori,s-alergi,
În mare să te-neci,
Dar ea de tine fuge,
Iar tu n-o poți ajunge
Și totu-i un coșmar,
Mai rău ca un calvar,
Căci inima iți bate,
Din piept parcă răzbate.
Ai vrea ca să o smulgi,
Din piept să o arunci
Căci nimeni nu-ți zâmbește
Și tare greu iți este
Când tot în jutul tău
Încet se prăbușește.
Vezi oameni necăjiți,
Copii fără părinți
Vezi case dărâmate,
Familii dezbinate
Și peste tot în zare
Nefericirea-i mare.

Vezi oameni obligați
Să fure de la frați
Și mame disperate
Ce sunt nealintate
Că îngerașul lor
Acum e infractor;
Politicieni stresați
Ce sunt asasinați
Și peste tot în lume
Cadavre fără nume.
Când binele e rău
Și răul este bine
Când ceea ce mănânci
Nu e decât o pâine,
Când vrei ca să renunți,
Dar nimeni nu-i cu tine
Nu faci decât să plângi...
Să speri mereu la bine.
Dar totul e-n cădere
Și bunătatea piere;
Atunci o întrebare
Apare-n gândul meu
E-aceeași întrebare
Ce o renegi mereu:
La ce e bună viața
Când nu este trăită
Decât cu suferință
Și foamete cumplită?

Mai bine e să pleci
În mare să te-neci
Și moartea s-o cunoști
Cu ea să te-nfrățești.