Mă liniștesc cu disperarea adormită-n crezul milenar.
Mă-ntind să prind acorduri de neant ce-mi gădilă timpanul,
de parc-ar vrea sa m-I Te-aducă mai aproape in aval.

Ce stare împietrită de mormant.
Nu doare, nu framăntă.
Să mă îngroapte cineva
În Valea Sfăntă.

M-am pus crestul sub plapuma de ani
si sforăi versul unei rugăciuni debile.
Aceeași rugă egoistă de tîlhari:
„Îndură-Te Preasfinte și de mine”.