uneori nu reușesc să-ți așez cordelina mai aproape de mâini
stau bine ancorat în stânca asta
iar dorul de tine este o plasă în care mă pot arunca oricând
unghiile tale zgârie crevasa lăsând urme de sidef
și începe un vis cu noi privind în gol
pe un pod cu o apă ca un zid de piatră
undeva înlăuntru o umbră ne amestecă adn-ul
tu te întinzi să o atingi
te balansezi ca un pendul măsurând globulele roșii
icre picurând zar în timpane

cum ar fi dacă în ultima clipă
despicându-ne carnea murind
mâinile vracilor să ne salveze în chip de copil?
oare nu cumva trăim un caz a la benjamin button?
iar tinerețea este o meduză psihedelică
fluturându-și anii ca pe niște tentacule?