Nebunie a noastră, păsări albe în zare
Doi sălbatici sub stele căutându-și un nor
Au uitat că prin viață trece vântul călare.
Intrebandu-ne clipa daca totusi e dor

Am nevoie de tine, lumină la care mă-nchin,
Când pe cer e altarul cu icoane de stele
Unde-n brațe-am jurat cândva să te țin
Și acum doar tăcerea rătăcește-ntre ele.

Între două cuvinte trupul meu te dorește oricum,
N-au trecut ca o umbră nici speranțele vechi,
Fără tine nu-mi găsesc mai departe un drum
Și din ochi mi se scurg lacrimi mari, neperechi.