Te-am definit în spații fără margini,
Brăzdate vertical, mii de liane celulare
Și te-au deschis cu vorbele lansate-n pasări
să te ridici din trup în muguri celtici.

Credeam că neputința ta e urletul singurătății,
sau calea chinurilor desenate cu mâna suferinței
Te apărai de toți dar te aspreai în tine
făcând și înțelesul de neînțeles,
lăsând cuvintele să clocotească și să ardă.

Și totuși te înțelegeam, căci mă gândeam că suferi
în abundența unui material prea plin
ce sufoca un spirit ce era golit
și spart de propriile vorbe cu lamă ascuțită.

Și după alte vorbe prea strigate,ce m-au tăiat rapid
Am vrut sa te refac cu străluciri atent fațetate,
să-ți spun în felul meu cu grijă, simplu si direct
..... viața e foarte scurtă!

Te-am întrebat dacă-ti aduci aminte de Elena,
cu glas timid cu taina din durere
O paranteză pentru tine, un strigat chiar in mine
pentru un suflet rătăcit pe vasul
răsturnat de o furtună apărută din senin.

Atunci ai clocotit din nou, ai săgetat cu vorbe
crezând că-ți cer favoruri pentru ea,
sau cine știe ce a fost in mintea ta când ai hulit-o

M-am apărat de vorbele ce le făceai otravă
căci firea mea îmi este antidot acum în fața ta
și mi-a fost tare milă de vidul cuibărit în tine.

M-am depărtat încet, silabisind la fel...
spunând cu greu .....s-a operat de cancer