Lansez privirea mea
În zarea-ndepărtată,
Nesesizând cum ploaia
A început să cadă.


Și ce văd eu în zare?
Un sat sărac și mic.
Ce faceți voi țăranii
munciți? dar când trăiți?


Văd casele de-o viață,
Făcute din chirpici
Și cu sudoarea frunții
Cu bani puțini, munciți.


Dar vraja se sfârșește
Și ploaia rece cade,
Prin geamul meu de sticlă
Ușor începe-a bate.


Chiar dacă azi există
Softuri prea performante,
Þăranii dau cu sapa-n
Pământuri afânate.


Dar gândul iar îmi zboară
La ploaia de afară,
La sat și la țăranii
Ce nu au cum să piară.


Vor trece mulți pe-aici
Să-mi spună-n fel și chip,
Dar mintea-mi e acolo
La satul cel de mit.