Mã chinuie singurãtatea,
Singurãtatea plinã de prieteni,
Cu ce cãldurã îmi vorbesc,
Îmi spun cã-mi sunt alãturi,
Îmi spun cã mã iubesc.
Dar vai! O,mie!
Sunt singur,tot singur,
Nici un prieten ,
Ce suflete...
Atât de reci!
La luna ce-mi ºtie toate chinurile plâng,
Ea mã ascultã;
Firav îmi spune blând:
"-Vino la mine !
Aicea sus e-atât de bine."
Ce vorbe dulci,
Dar cum sã îi rãspunzi?
Ea e atât de sus,
Iar eu atât de jos..
O, suflet blestemat!
O, suflet îndurerat!