mi s-a presat sufletul
și merge ca linia dreaptă
a frunzei de salcie,
împărțind visele dulci
ale timpului de jurnal,
tristețea mijlocului
de noiembrie... yellow girl.
sunt cuprinsul nerostitelor
cuvinte, adormit straniu
pe cea mai albastră cremene.
și îngerul meu păzitor
se joacă liniștit...
cu albul Sfântului Ioan.

tu, rupi foi, dai în clocot
o linie telefonică...
și mă săruți cu-o parodie!
tu, lipăi prin băile mirărilor,
căutându-mi sânii dilatați
de așteptări de margarete!
tu, istorisești o umbră-lună,
un gând care adună paiete
pentru ia cusută cu dor.
și ce vârtej o să te ningă
pe ceafă, clapă de viitor
iubind a zor de libelule,
strigând... din nou, noi!

16 noiembrie 2009, 00:41