Linistea si poetul


Autor: artemida, (15/11/2009 - 20:49)

Linistea s-a strecurat tiptil
in sufletul de copil.
-Am venit...
-Ce bine, vom fi iar impreuna.
-Esti bucuros?
-O, da, sunt fericit,dar vreau
sa-ti spun o taina de demult...
-Ceva ce eu nu stiu? Hai, spune!
-Eu.. eu te iubesc.
-Respectul meu, dar merit oare
iubirea ta?
-Sigur ca da.
-De ce crezi asa?
-Esti prima minune din viata mea.
Mi-aduci fericire mie si celor
care mai surid poeziei.
-M-ai asteptat si acum?
Te caut si te atept ades
de pe la vreo 7 anisori.
Atunci mai rar, acum mai des.
-Iata sunt alaturi, dar parca
imi pari un pic abatut. Ce ai?
-Ma doare ceva in regiunea
pectorala undeva. Sunt aici,
dar iarasi aceleisi ginduri ma dor.
-Nu inteleg...
-Bine iti explic: iubesc acesti oameni
si ochii, si zimbetul lor, dar ma
doare pustiul din ei, pelinul fior.
Uneori imi pare ca nu va reusi nicicind
sa izbucnesca din ei lumina.

6 commentariiTema: Poezii DiverseUrmăreșteEditează
Comentarii (6)


A scris lupusvetlana09 la 15/11/2009 - 23:11:55

"iubesc acesti oameni
si ochii, si zimbetul lor, dar ma
doare pustiul din ei, pelinul fior.
Uneori imi pare ca nu va reusi nicicind
sa izbucnesca din ei lumina."
O idee de milioane!!!

A scris Anatolie la 16/11/2009 - 07:25:54

Frumoase versuri și bogate în conținut.
Mult respect.

A scris lusi la 16/11/2009 - 14:30:45

Esti prima minune din viata mea.
"și dumneata ești o minune,
scrii extraordinar!!!

A scris artemida la 16/11/2009 - 17:17:18

VA MULTUMESC , PRIETENI.

A scris DORIAN la 16/11/2009 - 17:23:52

extraordinare versuri!!!

A scris bodleu1952 la 16/11/2009 - 18:24:12

Uneori imi pare ca nu va reusi nicicind
sa izbucnesca din ei lumina.
EXTAORDINAR!!!
Dar totuși este speranța...
Adaugă comentariu

Autentificat ca artemida | Ești altcineva? logout