Tu ești visul care îmi mângâie privirea de neant
Și care se joacă în gândurile mele palide.
Tu ești cântecul sufletului meu paralizat
Și afon, înecat în amuzia adâncă.
Tu ești zborul pașilor mei, ce au fost amputați
Din calea oricărei fericiri omenești.
Tu ești lacul în care mă înec, pentru a ajunge la oxigen.
Tu ești chinul care urlă, fiind ferecat,
În adâncul bucuriei.
Tu esti lumina beznei ce s-a stins,
Peste zâmbetul meu de copil.
Tu ești leacul morții, precum tot tu
Ești moartea vieții sufletului meu.