Stau pe malul apei
Cum stau de obicei
Și-i admir unduirea.
Mă asemănam într-un timp
Cu ea prin limpezime,
Acum doar prin răceală.
Privesc unduirea cenușie
Ce seamănă cu sufletul meu
Și mă simt aidoma ei:
În mine se reflectă soarele
Iar eu tot rece rămân.
Semăn cu un lac plin de pește
Din care pescarii au luat tot
Iar eu am rămas pustie,
Mai adâncă, mai rece, mai mată.
Eram un pârâiaș sprințar,
Acum sunt Marea Moartă.
În sarea ei a murit Istoria.
Privind detașat împrejur,
Mă simt ca Apa Sâmbetei.