M-am oprit
Între două anotimpuri
S-ascult timpul ce trece peste noi.


Am resimțit pe umeri
O stivă de durere,
Mormane de cuvinte,
Iar mersul însuși a devenit povară.


Deja? - m-am întrebat,
E vremea de amurg?
Sau e doar vîntul lovindu-mă-n rafale?


Și-atunci
M-am scuturat de lacrimi,
Am adunat speranțe
Și mi-am întors privirea către tine.


Erai și nu erai.
"Nu e-o iluzie", mi-am spus.
Dar mîna mea întinsă spre norul de lumină
Nu a primit răspuns...