… știți ceva, mâinile mele?
când îmi țineți fruntea plecată
și mă biciuiește remușcarea
repet la infinit rugămintea
de a fi iertat
concentrice gânduri alunecă bezmetic
printre gesturile necugetate
ale unui vremelnic pasager
în trenul vieții ce a poposit într-o gară
ce nu-i aparține
conductorul face semne disperate
spre macazul ce încearcă să schimbe
sensul de mers al unei locomotive
indecisă pentru o culoare celestă
anume gândită
se aude un șuierat prelung
dinspre peronul din partea stângă
și bate-n piept cu ciocanul de fier
ceferistul de serviciu
din gara pustie
îmi ridic capul
și sper.