atât de dor îmi e de buzele tale,
de privirile venid la mine agale,
de pielea ta ca o catifea arămie,
de mâinile ce poartă marea beție;

mi-e dor chiar dacă-ar fi amăgiri,
de-acel freamăt de vrajă-n priviri
și de cum vorbești de parcă săruți,
când ridici vise la rang de virtuți;

aș rămâne cu tine o noapte în brațe,
împlinindu-ți mulțimi de speranțe,
te-aș mângâia cu nespusă tandrețe,
mi-e dor să ne dăruim cu noblețe;