Mama Iarnă e la geamul
Odăiței cu copii,
Peste care numai ramul
Cu flori dese, argintii,
Greu, se-apleacă sub o lună
Plină, plină... de povești.

Ea cui spune noapte bună?
Și cui: “Puiule, să crești!”?

Fulguleț deschide ochii,
Dar nu vede împrejur
Decât trena unei rochii
Albe, cu sclipiri de-azur...
“Mama”, zice, și se-ntoarce
Pe o parte, alinat...

Lângă el un înger toarce
Fir de vis... adevărat.