Puncte gri și puncte negre
dansează, dansează
pe fondul alb din fața ferestrei.
Copacul nu plînge
ci doar așteaptă răbdător
să scape de povara aceasta.
Trimite toată osteneala ramurilor lui,
prin rădăcini, în pământ
ca pe o răzbunare.
Și dansul nu se oprește.
Cenușiul se ridică înspre ceruri
căzând din nou peste albul imaculat,
în ciuda copacului.
Doar punctele negre
se amestecă printre ramurile lui
ca o consolare.
Atunci mi-am dat seama
că între alb și negru,
în zilele impare,
ar putea să încapă infinitul.