Câteodată nu mai ești, chiar dacă păreai de piatră
Plouă cât să’nebunești și se umple de nisip
Tot ce-ai vrea să-mi povestești, de-ai avea un pic de timp
Pân’să pleci să încălzesti, altă lume , altă vatră

Te-am privit atât de mult, până mi-am urât privirea
Care m-a făcut cândva să te-aleg tocmai pe tine
O nălucă mult prea vie, dintre moarte figurine
Într-o lume de păpuși care mă cereau anumea.

Picătură mică, rece, care îmi dai fiori pe spate
Când cu fiece imbold reclădești noi începuturi
Un izvor țâșnind din stâncă, prelingându-se-n săruturi
Ce se sorb cu dor și sete de pe buzele uscate.

Întâmplare importantă, ești când acră, ești când dulce
Strop de viață și speranță, care îmi zâmbești anume
Chiar de ești de mult plecată, pe o cale fără nume
Amintirea ta persistă, mă insuflă, mă seduce.