e o ușurință în tot o plutire
și niciodată nu greșești drumul
acel perfect dintr-o sferă imaginară
te mișcă, o inerție cu care nu te cerți

pleci singur întodeauna aștepți la capătul celălalt să se întâmple
să apară prima derivă
oamenii stau toți cu jumătățile lor albe și te privesc
până pierzi echilibrul, te prăbușești
sunt mâini care te ridică și vocile șoptesc ceva ce poate fi adevărat

uiți totul în ultima seară poate de la alcool sau numai de la impresia că lumea se schimbă
că totul are altă direcție în afară de tine
cumva, într-un mod nefiresc lucrurile bune s-au dus