Oare-n ninsori ce-un chip frumos le-mbie
între doi sori, și nu roze caduce
ce firea, nu știm, ori închipuirea vie
a răsăritului, în purpur le traduce;
ori verbul cel de înger când învie
și porți de râs divin scrâșnind năluce:
buze cu cer ascuns de-o gingășie
de Grații plin și de Iubiri năuce,
atâte-am strecurat în primăvar'să
'nfioare zorii, duhuri înlemnite
peste-un tărâm cu floarea neîntoarsă,
câte dulcețuri poartă, curtenite,
când peste mine-nmirezmări revarsă
suspinul tău; dară surâsul mi-te?


(traducere de Leonid Dimov)