Prearăspicatul trăznet înfioară
auzuri treze și strivind timpane,
îngroapă-n minte spaimele morgane,
pornite să cutreiere pe-afară.

Cine e demon ? Sunetul ce cade
cu dâra albă, rană nopții rece ?
Ori necuprinsul ce din el îmi trece
prin ochi, în suflet, crâncene cascade ?

Sau e în mine și din îndoială, -
când se măsoară binele cu răul-
azvârle îngeri plictisiți în hăul
de necredință și-i afundă-n smoală?

Nu fulgeru-i lumina necesară,
nici tunetul nu-i glasul potrivit.
Doar zi de zi, privind spre răsărit,
schimba-vei negrul hâd în primăvară.


***