Þinând în aripă o mască,
Sub refugiul lumânării
Pasărea albastră punea in balanță
Ce să facă cu acest slujitor al tăinuirii.

Imaginația vine ca un val,
Trăgând dupa ea cortina unui caranaval
Păsări albe, negre si toate nuanțele de gri
Dansează pe scena spiritului serii.

Totul e dans, momentul culminant.
Aripi se ridică, ciocuri se închină
În fața partenerului mascat
Dar de ce aveți nevoie de mască când dansați sub lună?

Dansați cu ochii închiși în preludiul ploilor,
Sala devine un buchet, petale ce zboara-n vânt
Pașii lenți conturează imaginile visurilor
Podeaua se micșorează, pierzându-se în neant.

Păsările nu văd și cad în acel veșnic somn de carnaval
Lăsând în urmă un ultim cânt...

De ce nu mai vreți să fiți paznicii universului nostru interior?
Aveți aripi să zburați deasupra valurilor imaginației
Puteați zbura, spărgând geamul timpului,
Dar nu am văzut niciun fior;
Pene, elegantele pene ce creionează sentimente deasupra pamantului,
Puteați să vă ridicați, dar ați preferat să ramâneți nemișcați;
Ochii nemuritori să vedeți prin noi, să ne citiți gândurile si flacăra speranței,
Puteați deschide ochii, dar nu am văzut decât negru la toți.

Ați rămas vrăjiți de spectacolul măștilor
Încât ați uitat să zburați
Sau pur și simplu ați preferat să va îmbătați
Cu veșnicul vis al caranavalului?

Chiar și cu ochii închiși ați văzut dansul luminilor
Și l-ați urmat
Sentimente ați căpătat,
Penele vi s-au colorat.
Cine știe, poate ați găsit universul tuturor
ÃŽn acel vis.

Un strop cald de ceară îmi trezește pasărea
Dar masca nu-i aici, ci a devenit muză.