iarna-n primăvară piere
vara-n muguri seva-și ține
nou-n vechi gându-și adapă
și la ce va fi se-aține
bucuroși de-o renunțare
stau copacii-n drumul mare
crengile-mpletesc răgazuri
puilor din galbenuș
și din toate, creatura,
simfonia vieții-și cântă
asmuțind notele-n strune
cu un semn ce nu cuvântă
dar încheie partitura
rezemându-se-n arcuș