Zilele trec ,ca pasărea călătoare,
Pe cerul albastru ,aproape de nori,
Și noi șuierăm, mai tare ca marea,
Cu valuri spumoase în zile cu ploi.

De ce ne ascundem, de dragostea noastră,
Ce falnic se-nalță în suflet și piept.
De ce nu lăsăm iubirea să crescă,
În inima noastră cuprinsă de foc.

De ce nu lăsăm în ea ca să intre,
Tot ce înseamnă grădină cu flori.
Și astăzi lumina eternului soare,
Cu raze fierbinți ce bate la noi.

Sper ca în timp, teama să zboare,
Și noi să putem iubi iar cu foc.
După cum știm iubirea nu moare,
Ci ea reînaște în suflet la loc.

Oceanul de lacrimi ,ce-n ochi mi-a secat,
De dragul iubirii acum l-am uitat.
Și luna și stele ,mereu m-au rugat,
Să nu renunț la tine ci sa iubesc curat.