Amurgul serii se lasă ușor,
Peste pleoapele, falnicilor codrii
Numai izvorul se-aude nițel,
Și freamătul lin al dulcelui vânt.

E seară si noi ne-ntindem pe iarba,
Cu colțu-i firav , de-un verde deschis,
Spre cerul albastru și luna cea plină,
Acum ne-ndreptăm privirea în sus.

Sunt stele ce par șirag de mărgele,
ÃŽntinse pe bolta eternului cer,
Și luna se-aprinde cu a ei strălucire,
Și astăzi și măine, magia-i la fel .