pământul e din ce în ce mai secetos
și se duce la vale
tot ce mai am sunt monedele astea
numai chipul tău poate fi pe o față, Elektra
iar pe verso spatele tău
merg de mult pe cărarea asta ce ciudat
le-am dat drumul dar nu se rostogoleau în crăpături
mi le-am lipit ca două lentile de contact
ochii mi-au zvâcnit limpezi ca niște meduze
oriunde mă uit în jur nu te mai văd Elektra

de un timp
mă înțeapă încontinuu sub pleoape
nici prea tare dar nici prea încet
așa cum cred că dragostea e calea de mijloc
o simplă electro cutare
ți se învârte în fața ochilor

și din senin ca într-o fulgurație
dacă stai ți se scurge în pământ.