Da! te iubesc, femeia mea senină,
N-am strigăt ca să urlu adevărul
Rostirii sângelui. De-ți mângâi părul,
Cel învelit în noapte și lumină

M-atacă în nerușinare Mărul.
Îmi pun pe creștet stropi mărunți de tină
Ca Iov, cenușă. În zadar. Sunt, vină,
Purtați de îngeri. Trage-ntâi ivărul

În casa cea din cer nu intre gândul,
Pierduți am fi atunci în dialoguri
Și-mbrățișatul leneș doar visându-l,

Am arde în neînsemnate ruguri.
Aștepte-și mișelescul astăzi rândul,
Așterne peste rațiune druguri...