Pe limbă se oglindește luna cu miez de rodie
în șira spinării am cioburi albe
devin firesc ceea ce durerea-mi arată că sunt


cînd eram mică visam să cumpăr un spital de nebuni
credeam că acolo nicio poveste nu e inventată
timpul respiră pe nerăsuflate
- o încadrare ciudată între porniri și ocoluri -


prin haine cresc mii de ace
și trupul meu îmi face loc înainte
pînă se transformă-ntr-o jucărie refuzînd să se joace.