La facla lunii, ce în geam izbește
Robește unic verbului comoară
Călău, nimicul stihului doboară
Și aur în cerneală se topește.

Cântat de-argintul ce prin stele zboară
E versul plin de aripi, îngerește
Bătrânul sideralul stă, privește
Și îi descrie-abisu-a mia oară.

Își numără zeci anii în înscrisuri,
Poeme ticluite-n miez de noapte,
Solii, în tot atâtea, către visuri.

Doar gândurile-s, în lumină, fapte
De vitejie care urcă-n zisuri
Și poamele cuvântului sunt coapte.